Posted by Robert Fartade on / 0 Comments
Pentru că toamna este anotimpul adunării roadelor şi timpul recunoaşterii meritelor şi performanţelor economice pentru oamenii de afaceri, în fiecare an Camera de Comerţ şi Industrie Suceava identifică, promovează și premiază, în cadrul evenimentului Gala Excelenţei în Afaceri 2015, societăţile capabile să funcţioneze la parametri înalţi de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de-a lungul anilor. Evenimentul a avut loc vineri, 23 octombrie 2015, la Conacul Domnesc, pentru comunitatea de afaceri din județul Suceava acesta devenind unul de referinţă, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.
RD Orchestra a fost cea care a intretinut atmosfera acestei seri si a pregatit un concert de o ora si alte trei momente intrumentale intre discursurile oficialitatilor. Odata cu acest concert organizat special pentru Gala excelentei in afaceri ,a fost lansat si noul CD RD ORCHESTRA, CD pe care Camera de Comert a dorit sa il ofere cadou tuturor celor prezenti.
La evenimentul organizat de CCI Suceava au fost prezenţi ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, prefectul Constantin Harasim, precum şi senatorii Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu şi deputatul Alexandru Băiaşanu , precum şi reprezentanţii şi proprietarii firmelor care în anul 2014 au avut cele mai bune rezultate financiare.
Ne bucuram de fiecare data cand suntem invitati sa participam la astfel de evenimente, si dorim sa felicitam si noi firmele participante la Gala Excelentei in Afaceri Suceava 2015.